Andra Măruţă, Criticată De Internauţi Pentru Că Ar Fi Luat În Greutate. „O Să Ajungi Ca Gabriela Cristea, Mare Te-Ai Făcut”

Îndrăgita vedetă Andra Măruță a fost aspru criticată de internauți, după apariția pe care a avut-o în cadrul unui eveniment. Artista în vârstă de 37 de ani a urcat pe scenă unde a cântat și dansat foarte voioasă. Deși a întreținut atmosfera cu zâmbetul pe buze, a fost aspru criticată pe internet pentru modul în care s-a afișat.

Andra Măruță a fost făcută praf de internauți, după o apariție pe care a avut-o pe scenă, la un concert. Îmbrăcată într-o costumație elegantă, cu inserții de pietricele, cântăreața a întreținut atmosfera, a cântat și a dansat în fața celor prezenți. De altfel, a zâmbit tot timpul, s-a învârtit pe scenă și a bătut din palme. Deși a avut o apariție strălucitoare la eveniment, internații nu au „iertat-o” nicio secundă, potrivit Cancan.ro.

Andra Măruță, criticată de internauți pentru că ar fi luat în greutate

Mai mulți internauți au comentat ținuta pe care a îmbrăcat-o artista, susținând că ar fi luat câteva kilograme în plus. Unii dintre ei au adus în discuție și numele Gabrielei Cristea, vedeta fiind și ea, la rândul ei, criticată pentru aparițiile televizate sau în public.

„Gata, s-a dus și Andra, îi place dulcele. A devenit o băbuță de 70 de ani”, „Parcă seamănă cu soacră-mea”, „Trebuie să modifice ușile”, „Știi vorba aia, banii îngrașă”, „Gabriela Cristea cântă?”, „O să ajungi ca Gabriela Cristea, mare te-ai făcut”, „Are foi de arc la suspensie”, „Seamănă cu Draga Olteanu Matei, dar vocea e super”, „Poate vă aud că mai spuneți ceva de Loredana Groza”, „Adio talie”, au fost doar o parte dintre mesajele postate la videoclipul cu Andra.

Gigi Becali i-a ciobit un dinte

Andra Măruță a povestit un moment pe care l-a trăit cu Gigi Becali, în urmă cu mulți ani, la un eveniment.

„Eram la o petrecere a unui cazino. Asta demult, nu aveam încă trupă, eram cu dansatoare. Și că tot ziceam de domnul Becali, a venit la petrecerea asta, în primă fază s-a uitat. A zis «cine o fi fata asta?», că eu citesc pe buze. Am chestia asta, să citesc pe buze. În momentul în care am început să cânt «Vreau sărutarea ta», și-a dat seama cine sunt. Pentru că îi plăcea mult melodia.

S-a ridicat, a venit, m-a luat în brațe și eu cum cântam, el cum m-a ridicat, eu mi-am lovit dintele cu microfonul. Mi-am ciobit dintele. Și de teamă, cântam tot așa. Apoi când m-a lăsat jos, le întrebam pe fete dacă mai am dintele”, a povestit Andra Măruță, în podcastul moderat de Mihai Bobonete.

În Ce Palat Locuieşte Monica Tatoiu. Cum Arată Casa Ei

Monica Tatoiu trăieşte pe picior mare!

Femeia de afaceri duce o viaţă de regină într-o casă care valorează 2,5 milioane de euro şi este una dintre cele mai securizate.

Locuinţa familiei Tatoiu dispune de un sistem de alarme foarte complex, aşadar nimeni nu se poate apropia de vreo intrare fără a fi monitorizat.

Actuala locuinţa de lux a fost construită pe un teren cumpărat în anul 1996, pe locul unde se afla o groapă de gunoi, fără canalizare, electricitate, sau trotuar.

Soţul femeii de afaceri, Victor Tatoiu, şi-a dorit să facă una dintre cele mai inteligente locuinţe, aşa că a amplasat şi sisteme de încălzire care topesc zăpada chiar sub asfalt, în fata garajelor, dar şi a scărilor exterioare.

”Casa este în permanență conectată și monitorizată de o firmă de securitate și avem posibilitatea să o vedem din orice parte a lumii, prin Internet.

Eu pot să controlez în fiecare secundă cine este în casă sau afară pentru că toate camerele video îmi sunt accesibile prin Internet, iar tot ce se filmează pe aceste camere se transferă în timp real și se înregistrează pe un server.În plus, sistemele de protecție activă anunță într-o secundă firma de pază dacă se întâmplă ca vreun intrus să încerce să ne intre în casă.

Tot sistemul de protecție a casei este inventat de mine, astfel încât nimeni nu știe cum funcționează și am siguranța că nimeni nu îmi poate intra în casă fără voia mea.Dacă vă uitați bine, ușile de la intrare sunt din termopan vitrat, nu am nevoie de uși supersecurizate, pentru că nimeni nu poate intra în casa mea fără ca eu să știu”, spuneau Victor şi Monica Tatoiu, potrivit Fanatik.

Au fost identificați ucigașii lui Adrian Kreiner. Sunt 3 bărbați din Dolj. Procuror: “Este posibil să fi părăsit țara”

Bărbații care l-au ucis pe Adrian Kreiner au fost identificați de oamenii legii. Cei trei atacatori sunt din județul Dolj și este posibil să fi părăsit țara.

Anchetatorii au reușit să îi identifice pe atacatorii care au intrat în vila lui Adrian Kreiner din Sibiu și l-au omorât în bătaie. Este vorba despre trei bărbați din județul Dolj. Dar, chiar dacă au fost identificați, indivizii nu au fost prinși.

“S-a reușit identificarea celor 3 autori ai crimei de pe str. Moldoveanu. Sunt 3 barbati din Dolj. Până în prezent niciunul dintre ei nu a fost reținut. Este posibil să fi părăsit țara”, spune prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

O serie de percheziții au avut loc, miercuri seară, în Dumbrăvița, județul Timiș, într-un apartament unde au locuit cei trei criminali după crimă. Un bărbat i-ar fi ajutat să se ascundă. Anchetatorii spun ca omul este “suspectat că a ajutat autorii cu găzduire si transport”.

Revenim cu detalii!

Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Secretele soției lui Cristi Borcea pentru o siluetă de invidiat

Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Secretele soției lui Cristi Borcea pentru o siluetă de invidiat

Valentina Pelinel, soția lui Cristi Borcea, arată incredibil de bine la 42 de ani. Fostul fotomodel a dezvăluit la ce apelează pentru a se menține în formă. În plus, a vorbit deschis despre și tratamentele non-invazive pe care le face regulat.

Valentina Pelinel, secretele unei siluete de vis

Valentina Pelinel este cea de-a treia soție a fostului boss dinamovist, Cristi Borcea! Cu toate că blondina i-a dăruit afaceristului trei copii, aceasta a revenit rapid la silueta dinainte de sarcini, iar mulți au fost curioși să afle secretele vedetei.Ea a recunoscut că face sport regulat, dar apelează și la diverse tratamente faciale pentru a arăta cât mai bine. Pelinel nu s-a sfiit să declare că apelează la injecții cu botox. Nici partenerul său, Cristi Borcea, nu ezită să treacă pe la cabinetul medicului estetician.

Face sport zilnic

„Folosim fiole cu multivitamine, colagen, acid hialuronic, pe care le alternăm. Creme, măști. Facem și tratamente cosmetice și tratamente de stimulare a colagenului, precum și masaj facial.Ce-i drept, ne ajută și gena, și pentru asta le mulțumim părinților. Ambii am făcut și injecții cu botox în zona frunții. Mai nou, prefer Sculptra, un procedeu care stimuleaza propriul colagen”, a mai completat Valentina Pelinel

Horoscop JOI, 16 noiembrie 2023. Cele mai curajoase zodii. Nativii care nu se tem de nimic

Horoscop 16 noiembrie 2023. Astrologii întrevăd surprize în plan profesional pentru unele zodii. Fiţi înţelegător cu anumiţi membri ai familiei, pot apărea discuţii neprevăzute.

Horoscop 16 noiembrie 2023 BerbecLipsa de curaj a Berbecilor nu face decât să îi țină pe loc. Dacă nu riscați, o să intrați într-o rutină care se va dovedi neplăcută ulterior.Horoscop 16 noiembrie 2023 TaurTaurii vor să câștige bani rapid, dar investițiile financiare nu sunt benefice azi. Mai degrabă ar trebui să petreceți timp cu prietenii.Horoscop 16 noiembrie 2023 GemeniGemenii ar trebui să fie mai conciși în ce transmit și să nu se lase influențați de nimeni. Trebuie să vă găsiți echilibrul înainte de a vă face planuri.Horoscop 16 noiembrie 2023 Rac

Racii se cred atotștiutori, ceea ce le va pune bețe în roate în toate interacțiunile de azi. Sunteți ușor recalcitranți, dar sfatul astrelor este să nu renunțați la diplomație.Horoscop 16 noiembrie 2023 LeuLeii tind să fie stresanți cu partenerul de viață. Astrele spun că nu este un moment bun să vă exprimați nemulțumirile, ci, din contră, să vă demonstrați sentimentele.Horoscop 16 noiembrie 2023 FecioarăSunt mari șanse ca Fecioarele să fie influențate de prieteni dacă au de luat decizii. Dacă vreți ca rezultatele să fie pe placul vostru, ascultați-vă intuiția.Horoscop 16 noiembrie 2023 BalanţăGândirea rațională câștigă în fața sentimentelor când vorbim de Balanțe. Faceți mai mult ce vă spune inima și nu mai analizați totul în detaliu.Horoscop 16 noiembrie 2023 ScorpionNativii zodiei Scorpion sunt avantajați pe plan sentimental, așa că… ar trebui să petreacă alături de persoana iubită cât mai mult timp.Horoscop 16 noiembrie 2023 SăgetătorAstăzi, Săgetătorii sunt la polul opus, nu vor să vadă pe nimeni, ci să petreacă timp de unii singuri. Este un moment bun să reflectați asupra planurilor voastre.Horoscop 16 noiembrie 2023 CapricornCapricornii comunică foarte bine cu prietenii, iar discuțiile în care se deschid și povestesc despre problemele lor, vor aduce soluții.Horoscop 16 noiembrie 2023 VărsătorÎn orice discuție, dacă se aduce vorba de bani, Vărsătorii nu prea reușesc să se facă înțeleși. Îi veți obține cu greu dacă acesta este scopul, dar o persoană vă poate ajuta.Horoscop 16 noiembrie 2023 PeştiNativii Pești nu au chef de nimic. Preferă activitățile relaxante, chiar și de unii singuri, iar astrele le recomandă să se conecteze cu natura, chiar dacă vremea îi poate încurca.

E oficial! Românii nu vor mai avea voie să folosească sobele cu lemne. Va fi total interzis să ai sobă în casă incepand cu aceasta data.

Românii ar putea fi forțați să renunțe la soba cu lemne, în condițiile în care o directivă de la nivelul Uniunii Europene interzice încălzirea prin aceste mijloace.

Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că măsura va fi implementată și în România, dar se va merge pe o perioadă de tranziție, timp în care se va dezvolta rețeaua de gaze.

Potrivit Planului Național de Redresare și Reziliență aprobat de UE la Bruxelles, lemnul ar putea fi interzis pentru încălzirea caselor.

Acest lucru pune în dificultate peste 3,5 milioane de gospodării care se folosesc de acest material pentru a-și asigura căldura în timpul sezonului rece.

”Am aprobat două legi extrem de importante în Parlament. Cu reducerea TVA-ului pentru lemnele de foc, pentru a compensa din valul acesta năpraznic de scumpiri.

Acest lucru nu se va întâmplă peste noapte și este o recomandare la nivel de UE. Nu este țintită asupra României.

Și cu siguranță trebuie să existe o perioada de tranziție, pentru a se găsi și a se implementa soluții.

Nu va fi un lucru impus României peste noapte. Cu siguranță trebuie găsite soluții astfel încât și Trangaz și Romgaz să investească (…)

în rețele de distribuție de gaz, acolo unde nu există.”, a spus Marius Budăi.

La cererea Uniunii Europene, Romania s-a angajat să stingă focul în sobe din 2024 și să reformeze sistemul de încălzire. Reforma va diversifica mixul energetic în încălzire și răcire prin renunțarea la biomasa forestieră. Promisiunea este trecută în Planul Național de Redresare și Reziliență.

Conform directivelor Uniunii Europene, din 2024, acești oameni vor trebui să se reorienteze către alte surse de încălzire, de preferat, dintre cele regenerabile pentru că nici cărbunele nu va mai putea fi folosit mulți ani. În 2032 se va renunță și la el.