Raluca se bucurase când Radu i-a spus că vrea să o scoată la cină.
În ultima vreme, căsnicia lor devenise rece. El era mai mult plecat, mai mult obosit, mai mult absent. Așa că invitația la restaurant i s-a părut un semn bun.
Poate încerca să repare.
Dar când au intrat în restaurant, zâmbetul i-a dispărut.
Ospătărița s-a apropiat imediat de Radu.
— Bună seara, domnule Radu. Aceeași masă?
Raluca s-a uitat la el.
— Aceeași masă?
Radu a râs scurt.
— Vin aici cu clienți. E normal să mă știe.
Au fost conduși la o masă retrasă, lângă fereastră.
Pe masă era un plic alb.
Raluca l-a observat înainte ca Radu să apuce să-l ascundă.
Pe plic scria:
„Pentru fiica mea.”
Raluca a simțit cum i se strânge stomacul.
— Ce fiică, Radu?
El s-a făcut palid.
— Nu știu ce e asta.
Dar ospătărița, care încă stătea lângă masă, a coborât privirea.
— Îmi pare rău. Fata a venit aici în fiecare lună. V-a așteptat mereu.
Radu a închis ochii.
Adevărul era vechi de aproape douăzeci de ani.
Înainte să o cunoască pe Raluca, avusese o relație scurtă cu o femeie pe nume Monica. Când Monica i-a spus că este însărcinată, Radu s-a speriat. Era tânăr, fără bani, fără curaj.
I-a spus că nu poate fi tată.
A plecat.
Ani mai târziu, fata îl găsise. Îi scrisese. Îi ceruse doar să-l cunoască.
Radu începuse să vină la restaurant ca să o vadă, dar nu avusese curaj să-i spună Ralucăi. De fiecare dată îi promitea fetei că data viitoare va spune adevărul.
Data viitoare nu venea niciodată.
— Ai o fiică și mie nu mi-ai spus? a întrebat Raluca.
— Mi-a fost teamă.
— De mine sau de rușinea ta?
Radu nu a răspuns.
În plic era o scrisoare de la fată.
„Tată, nu mai pot veni în fiecare lună să aștept un om care se rușinează de mine. Dacă vrei să mă cunoști, vino tu.”
Raluca a citit-o cu lacrimi în ochi.
Nu doar pentru ea.
Pentru fata care stătuse ani întregi la aceeași masă, așteptând un tată care își împărțea curajul în promisiuni goale.
În seara aceea, cina s-a terminat înainte să înceapă.
Raluca nu a plecat acasă cu Radu.
A plecat singură, cu un adevăr pe care nu îl ceruse, dar pe care trebuia să-l înțeleagă.
Radu a rămas la masă, privind plicul.
Pentru prima dată, nu mai putea amâna.
A doua zi, a mers să-și caute fiica.
Dar nu pentru că fusese pregătit.
Ci pentru că fusese prins de adevăr.
