Restaurantul era unul dintre cele mai elegante din oraș.
Mese îmbrăcate în alb, pahare fine, lumini calde și un pianist care cânta discret într-un colț. Era locul în care oamenii veneau să fie văzuți, să sărbătorească sau să ascundă întâlniri pe care nu voiau să le afle nimeni.
La o masă din mijlocul sălii stătea Radu.
Avea aproape patruzeci de ani, costum scump, ceas lucios și acel aer de bărbat convins că poate controla orice situație. În fața lui stătea o femeie tânără, elegantă, zâmbitoare, cu un pahar de vin în mână. Radu îi povestea relaxat despre călătorii, afaceri și promisiuni. Îi plăcea să pară sigur pe el. Îi plăcea să creadă că domină scena.
În acea seară, voia să impresioneze.
Cina fusese lungă, atent aleasă, cu preparate scumpe și complimente bine dozate. La final, s-a lăsat pe spate în scaun, și-a aranjat manșeta și a făcut semn chelneriței.
— Chelner, nota vă rog! Plătesc eu ca un gentleman.
Femeia din fața lui a zâmbit, flatată.
Chelnerița s-a apropiat, dar expresia ei era ușor diferită de politețea obișnuită.
— Nota a fost deja plătită, domnule.
Radu a ridicat sprâncenele, surprins.
— De cine? N-am cerut nimănui să plătească.
Chelnerița a ezitat doar o clipă, apoi a privit discret spre o masă din lateral.
— De femeia de la masa trei. A spus că sunteți soțul ei.
Totul a înghețat.
Femeia din fața lui și-a întors capul imediat. Radu a rămas cu mâna pe marginea mesei, incapabil să reacționeze. La masa trei, singură, stătea o femeie brunetă, elegantă, cu spatele drept și privirea calmă. În fața ei era doar un pahar cu apă și nota deja închisă.
Elena.
Soția lui.
Radu a simțit cum i se golește stomacul.
Femeia de la masă s-a uitat când la el, când la Elena, fără să înțeleagă încă totul.
— Soția ta? a întrebat încet.
Radu a încercat să vorbească, dar cuvintele nu mai veneau.
Elena s-a ridicat încet de la masa ei și s-a apropiat. Nu făcea scandal. Nu țipa. Tocmai asta o făcea mai puternică.
S-a oprit lângă masa lor și a privit-o întâi pe femeia tânără.
— Nu e vina ta, a spus calm. Și eu am fost mințită.
Femeia a înghețat.
— Poftim?
Elena și-a mutat privirea spre Radu.
— Câte cine romantice ai mai plătit cu aceeași poveste?
Radu s-a ridicat brusc.
— Elena, nu aici.
— Ba exact aici, a răspuns ea. Tu ai ales locul.
Chelnerița s-a retras discret, dar toată sala simțea tensiunea. Oamenii nu se uitau direct, însă nimeni nu mai era atent la mâncare.
Femeia de la masă și-a lăsat geanta jos.
— Mi-ai spus că ești divorțat.
Elena a zâmbit amar.
— Încă nu. Dar cred că se apropie momentul.
Radu și-a dus mâna la frunte.
— Pot să explic.
— Nu, a spus Elena. Explicațiile tale au costat destul. De asta am plătit eu nota. Să știi exact cine închide seara asta.
Replica l-a lovit direct.
Femeia tânără s-a ridicat încet și a făcut un pas înapoi de lângă Radu, ca și cum abia atunci vedea cu cine stătuse la masă.
— N-ai curajul nici să plătești adevărul, a spus ea.
Radu a rămas singur între cele două femei.
Elena și-a scos o hârtie din geantă și a pus-o pe masă.
— Asta e pentru tine.
— Ce e?
— Adresa avocatului.
El a privit hârtia fără să o atingă.
— Vorbești serios?
Elena l-a privit lung.
— Eu am fost singura serioasă în căsnicia asta.
Apoi s-a întors către femeia tânără.
— Îți recomand să nu-l mai lași să aleagă restaurantul data viitoare. Are obiceiul să creadă că lumina bună ascunde minciuna.
Femeia a dat din cap încet, încă șocată.
Elena și-a luat paltonul de pe spătarul scaunului și a făcut un pas spre ieșire. Radu a pornit după ea.
— Elena, te rog…
Ea s-a oprit doar o secundă.
— Nu mă urma. Pentru prima dată, plătește singur ce ai făcut.
Și a plecat.
Ușa restaurantului s-a închis încet în urma ei.
Radu a rămas în picioare, în mijlocul sălii, cu nota deja plătită, cu femeia din fața lui ridicându-și geanta și cu toată siguranța lui distrusă în câteva propoziții.
Uneori, cea mai scumpă cină nu este cea pe care o comanzi.
Ci cea pe care o plătește persoana pe care ai crezut că o poți minți fără să afle.
