Maria făcuse tortul de dimineață.
Se trezise la ora șase, deși petrecerea era seara. Avea emoții ca atunci când fiul ei era copil și îi pregătea aniversarea în bucătăria mică de la bloc.
Blat simplu.
Cremă de cacao.
Vișine din borcan.
Frișcă făcută cu grijă.
Era tortul preferat al lui Andrei.
Când era mic, Andrei nu voia alt tort. Îl aștepta în fiecare an și băga degetul în cremă înainte ca mama lui să apuce să pună lumânările.
Acum Andrei împlinea patruzeci de ani. Avea serviciu bun, soție elegantă, casă frumoasă și prieteni care vorbeau despre vacanțe scumpe.
Maria nu se potrivea cu lumea aceea.
Știa asta.
Dar era mama lui.
A luat tortul în brațe și a mers cu autobuzul până la restaurant. Avea grijă să nu-l lovească nimeni. Când a ajuns, localul strălucea. Mese decorate, flori, pahare înalte, oameni îmbrăcați impecabil.
Nora ei, Raluca, a văzut-o prima.
Zâmbetul i-a dispărut imediat.
— Mamă, ce aveți acolo?
— Tortul lui Andrei.
Raluca s-a apropiat repede.
— Avem deserturi comandate. Tortul principal e de la cofetărie. Cu decor auriu.
Maria a privit cutia simplă.
— Știu, dar acesta e preferatul lui.
Raluca a coborât vocea.
— Vă rog să nu-l puneți pe masă. Nu se potrivește cu decorul.
Maria a simțit cum îi ard obrajii.
În acel moment, Andrei a venit lângă ele. A văzut tortul, apoi privirea soției. A înțeles tot.
Maria a sperat că va spune ceva.
Dar Andrei a tăcut.
— Lasă-l acolo, mamă, a zis el încet. Îl luăm acasă.
Maria a zâmbit scurt.
— Sigur, mamă.
A dus cutia spre un colț, lângă bar, și a încercat să pară că nu o doare.
Dar o durea.
Nu pentru tort.
Pentru că în fața tuturor fiul ei alesese decorul în locul ei.
Patronul restaurantului, domnul Pavel, văzuse scena din birou. A ieșit încet, s-a apropiat de Maria și a rămas cu privirea pe tort.
— Doamnă Maria?
Ea l-a privit surprinsă.
— Da.
Bărbatul a zâmbit cu emoție.
— Nu mă mai țineți minte?
Maria l-a privit atent.
Pavel avea acum costum, restaurant, angajați. Dar ochii îi erau aceiași.
— Paveliță?
El a râs ușor, cu lacrimi în ochi.
— Eu sunt. Băiatul care venea flămând la poarta dumneavoastră.
Andrei s-a apropiat, confuz.
— Vă cunoașteți?
Pavel s-a întors spre el.
— Mama dumneavoastră m-a hrănit ani întregi când eram copil. Când ai mei nu aveau ce pune pe masă, ea îmi dădea ciorbă caldă și pâine. Și m-a învățat prima rețetă de tort.
Raluca a rămas fără cuvinte.
Pavel a luat cutia cu grijă și a dus tortul în mijlocul mesei.
— Tortul acesta nu stă în spate. Se pune aici.
Andrei s-a uitat la mama lui.
Pentru prima dată în seara aceea, nu a mai văzut o femeie simplă care nu se potrivea cu restaurantul.
A văzut mâinile care îl crescuseră.
— Mamă, iartă-mă.
Maria nu a răspuns imediat.
Apoi a spus încet:
— Nu tortul trebuia apărat, Andrei. Eu trebuia să fiu apărată.
Cuvintele acelea l-au lovit mai tare decât orice reproș.
În seara aceea, tortul făcut acasă a fost tăiat înaintea celui scump.
Invitații au cerut felii în plus. Raluca a stat tăcută, rușinată, iar Andrei a luat-o pe mama lui de mână și a așezat-o lângă el.
Nu era cel mai elegant tort din sală.
Dar era singurul făcut cu iubire.
Iar Maria a înțeles că uneori copiii nu uită gustul copilăriei.
Uitǎ doar mâinile care l-au pregătit.
