Nunta Anei cu Sebastian fusese numită de presă evenimentul anului.
Conacul familiei Vornicu fusese decorat cu mii de flori albe, mesele erau acoperite cu porțelan fin, iar invitații aparțineau celor mai influente familii din oraș. În curte fusese ridicat un altar elegant, iar în spatele lui se întindea grădina pe care tatăl Anei o îngrijise timp de aproape treizeci de ani.
Ana purta o rochie simplă, dar rafinată.
Nu semăna cu miresele care își doreau să atragă toate privirile.
Avea treizeci și unu de ani, păr lung șaten și un chip calm, în spatele căruia ascundea o oboseală pe care doar cei apropiați o observau. Tatăl ei murise cu mai puțin de două luni înainte de nuntă.
Moartea lui venise brusc.
Un infarct, spusese medicul.
O tragedie inevitabilă, spusese familia.
Dar Ana nu reușise să accepte explicația.
Victor Vornicu fusese un om puternic, atent și obsedat de control. Își făcea analizele periodic, își verifica medicamentele și nu lăsa nimic la întâmplare.
Cu o săptămână înainte să moară, îi spusese fiicei sale un lucru pe care Ana nu îl înțelesese atunci:
— Nu semna nimic înainte de nuntă, indiferent cine îți cere.
Ana îl întrebase la ce se referea.
Victor răspunsese doar:
— Vei înțelege când va veni omul potrivit.
După moartea lui, Sebastian devenise sprijinul ei principal.
Cel puțin așa părea.
Era atent, protector și se ocupa de toate detaliile nunții. O încuraja să nu amâne ceremonia, susținând că tatăl ei și-ar fi dorit să o vadă fericită.
— Dacă anulăm acum, îl lăsăm pe Victor să moară și în amintirea noastră, îi spusese el.
Ana acceptase.
Îl iubea pe Sebastian.
Sau poate voia foarte mult să creadă asta.
Se cunoscuseră cu doi ani înainte, la un eveniment caritabil organizat de fundația tatălui ei. Sebastian era elegant, ambițios și știa mereu ce să spună. Provenea dintr-o familie respectată, dar afacerile tatălui său trecuseră prin mai multe probleme financiare.
Victor Vornicu nu îl plăcuse niciodată.
Nu îl insultase.
Nu îl alungase.
Dar de fiecare dată când Sebastian intra într-o cameră, Victor îl privea ca pe un document pe care încă nu îl verificase complet.
Cu trei zile înainte de nuntă, Sebastian îi adusese Anei un dosar.
— Sunt doar actele pentru administrarea temporară a companiei, îi spusese.
— De ce trebuie să le semnez acum?
— Pentru că după nuntă va fi mai simplu să ne ocupăm împreună de tot.
Ana își amintise avertismentul tatălui.
Nu semnase.
Sebastian zâmbise, dar în ochii lui apăruse pentru o clipă o răceală pe care Ana nu o mai văzuse.
— Desigur. Putem discuta după ceremonie.
În dimineața nunții, conacul era plin.
Muzicienii repetau.
Fotografii alergau între invitați.
Mama lui Sebastian verifica obsesiv fiecare detaliu.
Iar Ana stătea singură în camera tatălui ei.
Nu fusese schimbat nimic acolo.
Ochelarii lui erau încă pe birou.
Un stilou vechi se afla lângă agenda deschisă.
Pe perete atârna fotografia lor de familie, făcută cu ani în urmă.
Ana se apropiase de birou și observase un plic pe care nu îl mai văzuse niciodată.
Pe el era scris numele ei.
Înainte să îl deschidă, Sebastian intrase în cameră.
— Toată lumea te așteaptă.
Ana ascunsese plicul în sertar.
— Vin imediat.
Sebastian privise spre birou.
— Ce făceai aici?
— Îmi luam rămas-bun de la tata.
— Ana, trebuie să începi să mergi mai departe.
Tonul lui fusese mai dur decât ar fi trebuit.
Ea îl privise.
— Astăzi mă căsătoresc cu tine. Nu este suficient?
Sebastian își îndulcise imediat expresia.
— Ba da.
Ceremonia începuse la ora șase.
Ana coborâse treptele conacului la brațul unchiului ei. Sebastian o aștepta în fața altarului, iar toți invitații se ridicaseră.
Pentru câteva minute, totul păruse exact cum trebuia.
Până când o mașină neagră opri în fața porții.
Un bărbat coborî și traversă grădina cu un dosar sub braț.
Era avocatul Mihai Dumitrescu.
Timp de aproape douăzeci de ani fusese omul de încredere al lui Victor Vornicu. După moartea acestuia, dispăruse complet. Nu răspunsese la apelurile familiei și nu participase la înmormântare.
Sebastian îl văzu primul.
Zâmbetul îi dispăru.
— De ce avocatul a venit la nuntă?
Ana se întoarse.
— Nu știu.
Mihai se opri în fața altarului.
— Pentru a citi ultima dorință a tatălui dumneavoastră.
Sebastian făcu un pas înainte.
— Acum?
Avocatul își strânse dosarul la piept.
— Înainte ca ea să devină proprietara întregii averi.
În grădină se lăsă o liniște completă.
Ana îl privi fără să înțeleagă.
— Ce înseamnă asta?
Mihai deschise dosarul.
— Tatăl dumneavoastră a modificat testamentul cu două zile înainte să moară.
Sebastian se încordă.
— Testamentul fusese deja citit.
— A fost citită o versiune mai veche, răspunse avocatul.
Mama lui Sebastian se ridică de la masă.
— Asta este absurd. Ceremonia trebuie să continue.
Mihai o ignoră.
— Conform ultimei versiuni, Ana Vornicu moștenește compania, conacul, fundația, proprietățile și toate conturile personale ale tatălui său.
Ana simți că îi amorțesc degetele.
— Credeam că societatea urma să fie împărțită între mine și consiliu.
— Așa prevedea testamentul anterior.
Sebastian privi invitații, apoi se apropie de Ana.
— Nu trebuie să discutăm asta acum.
Mihai ridică o mână.
— Din păcate, trebuie.
— De ce?
— Pentru că testamentul conține o condiție.
Ana îl privi.
— Ce condiție?
Avocatul scoase o pagină separată.
— Dacă vă căsătoriți cu Sebastian Ionescu înainte de citirea completă a documentului, întreaga avere intră într-un fond administrat de soțul dumneavoastră.
Mai mulți invitați începură să șoptească.
Ana se întoarse încet spre Sebastian.
— Știai?
— Nu.
Răspunsul venise prea repede.
Mihai continuă:
— Domnul Victor Vornicu credea că cineva încearcă să vă determine să vă căsătoriți înainte să aflați adevărul.
Sebastian ridică vocea.
— Este o minciună!
— Atunci nu veți avea nimic împotrivă să verificăm documentele pe care i le-ați cerut Anei să le semneze înainte de nuntă.
Ana își aminti dosarul.
— Erau acte pentru administrarea companiei.
Mihai o privi.
— Nu.
— Atunci ce erau?
— O procură generală și un acord prin care domnul Sebastian primea drept de control asupra averii dumneavoastră imediat după căsătorie.
Ana simți că lumea din jurul ei se micșorează.
Sebastian se apropie.
— Ascultă-mă. Avocatul încearcă să ne despartă.
— De ce nu mi-ai spus ce semnez?
— Pentru că erai distrusă după moartea tatălui tău.
— Și ai crezut că acela era momentul potrivit să îmi iei controlul asupra averii?
— Nu voiam să îți iau nimic.
Mihai scoase un alt document.
— Atunci poate explicați această datorie.
Mama lui Sebastian deveni palidă.
— Ce datorie?
Avocatul îi arătă Anei o copie după mai multe contracte.
Familia lui Sebastian datora sume uriașe unor investitori. Proprietățile lor erau ipotecate, compania lor se afla aproape de faliment, iar termenul de plată expira la câteva zile după nuntă.
— Dacă ceremonia se încheia, spuse Mihai, creditorii puteau urmări bunurile dobândite prin căsătorie.
Ana se uită la Sebastian.
— M-ai cerut de soție ca să îți salvez familia?
— Te iubesc.
— Nu asta te-am întrebat.
Sebastian își pierdu pentru prima dată controlul.
— Crezi că mi-a fost ușor să fiu tratat ca un oportunist de tatăl tău?
— Poate pentru că asta erai.
— Victor ne-a distrus afacerile!
Avocatul ridică privirea.
— Afacerile familiei dumneavoastră erau deja distruse.
Sebastian se întoarse spre el.
— Tu nu știi nimic.
— Știu că tatăl Anei a primit amenințări după ce a refuzat să vă acopere datoriile.
Ana încremeni.
— Ce amenințări?
Mihai scoase un reportofon mic din dosar.
— În ultimele zile de viață, tatăl dumneavoastră a înregistrat toate conversațiile importante.
Sebastian făcu un pas spre el.
— Oprește-te.
Mihai apăsă butonul.
Vocea lui Victor se auzi prin difuzor:
„Știu de ce te grăbești cu nunta. Dacă fiica mea semnează acele acte, te denunț.”
Apoi se auzi vocea lui Sebastian:
„Nu vei apuca să strici ceremonia.”
Ana își duse mâna la gură.
Sebastian privi în jur.
— Înregistrarea este scoasă din context.
Mihai apăsă din nou.
Vocea lui Victor continuă:
„Dacă mi se întâmplă ceva, avocatul meu va veni înainte să îi pui verigheta pe deget.”
Toți invitații se uitară spre Sebastian.
Ana făcu un pas înapoi.
— Ai fost la tata în seara în care a murit?
— Nu.
Avocatul scoase o fotografie făcută de camera de supraveghere a conacului.
Sebastian apărea intrând pe poarta laterală la ora 22:43.
— Ai fost aici, spuse Ana.
— Am venit să discutăm.
— Despre ce?
— Despre nuntă.
— Și ai plecat înainte sau după ce a murit?
Sebastian nu răspunse.
Mama lui interveni:
— Ana, nu face o scenă în fața tuturor.
Ana se întoarse spre ea.
— Fiul dumneavoastră ar putea avea legătură cu moartea tatălui meu.
— Victor era bolnav.
Mihai o privi atent.
— De unde știți?
Femeia își închise gura.
— Raportul medical nu fusese făcut public, continuă avocatul.
Sebastian îi șopti mamei sale:
— Taci.
Ana observă.
— Ce știți amândoi?
Avocatul scoase ultimul plic din dosar.
— Tatăl dumneavoastră mi-a cerut să vă dau asta doar dacă Sebastian încerca să continue nunta după citirea testamentului.
Ana luă plicul.
În interior se afla o cheie și o fotografie.
Fotografia îl arăta pe Victor într-un salon privat de spital.
Lângă el se afla o femeie necunoscută.
Pe spatele imaginii era scris:
Ea știe cine mi-a schimbat medicamentele.
Ana ridică privirea.
— Cine este femeia?
Mihai răspunse:
— Fosta asistentă a mamei lui Sebastian.
În grădină se auzi un murmur puternic.
Mama mirelui se ridică brusc.
— Plecăm.
Sebastian o prinse de braț.
— Nu.
— Totul s-a terminat.
— Nu încă.
Ana privi spre bărbatul cu care urma să se căsătorească.
În mai puțin de câteva minute, iubirea ei se transformase într-un șir de documente, datorii, minciuni și suspiciuni.
— Ceremonia s-a terminat, spuse ea.
Sebastian se apropie.
— Nu poți face asta.
— Ba da.
— Ana, fără mine nu vei ști niciodată adevărul despre tatăl tău.
Ea se opri.
— Ce vrei să spui?
Sebastian zâmbi pentru prima dată de la apariția avocatului.
— Crezi că am venit la conac în noaptea aceea ca să îl ameninț?
— Pentru ce ai venit?
— Pentru că el m-a chemat.
Ana îl privi neîncrezătoare.
— De ce te-ar fi chemat?
Sebastian se uită spre avocat.
— Ca să îmi spună că Ana Vornicu nu era fiica lui biologică.
Toți invitații au amuțit.
Ana simți că nu mai putea respira.
— Minți.
— Întreabă-l pe avocat.
Mihai nu răspunse.
Ana îl privi.
— Este adevărat?
Avocatul își coborî privirea.
Tăcerea lui spunea suficient.
Sebastian continuă:
— Victor voia să schimbe din nou testamentul.
— De ce?
— Pentru că adevăratul moștenitor tocmai se întorsese.
În acel moment, o mașină opri în fața conacului.
Din ea coborî un bărbat tânăr, îmbrăcat într-un costum negru.
Avea același mers ca Victor.
Aceiași ochi.
Și purta la mână ceasul pe care Victor îl purtase în fiecare zi până la moarte.
Ana îl privi apropiindu-se.
— Cine este?
Mihai închise dosarul.
— Motivul pentru care tatăl dumneavoastră se temea că nunta nu era singurul plan făcut împotriva lui.
Tânărul ajunse în fața altarului și o privi direct pe Ana.
— Îmi pare rău că am întârziat.
— Cine ești?
Bărbatul își scoase din buzunar un certificat vechi de naștere.
— Fiul pe care Victor Vornicu l-a ascuns înainte să te adopte.
Ana crezuse că testamentul urma să decidă cine primește averea.
Dar adevărata luptă nu era pentru bani.
Era pentru identitatea celui care avea dreptul să poarte numele Vornicu.
Iar înainte ca avocatul să poată explica cine era cu adevărat moștenitorul, din spatele conacului s-a auzit o femeie strigând:
— Nu îi da certificatul! Este același bărbat care era cu Victor în noaptea în care a murit.
