Bula și Strula au decis să își deschidă o afacere împreună, așa că s-au hotărât să vândă ceva neobișnuit, dar extrem de util: „Aer împachetat”. Ideea era să ambaleze aerul curat din zonele de munte și să îl vândă în orașe aglomerate, unde poluarea era o problemă serioasă.
Au cheltuit o sumă considerabilă pentru a ambala aerul în pungi speciale și să îl transporte în orașe. Dar Bula, fiind mereu puțin mai încurcat decât Strula, a avut ideea genială să cumpere și niște pungi normale, mai ieftine, și să le ambaleze cu aer local, în speranța că nu va observa nimeni diferența.
Au început să vândă „Aer împachetat” în diverse cartiere, iar afacerea lor a prins aripi. Oamenii se înghesuiau să cumpere aceste pungi de aer proaspăt, iar vânzările au explodat. Bula și Strula își vedeau visul devenind realitate.
Dar, după câteva zile, au început să primească plângeri din partea clienților nemulțumiți. Unii susțineau că aerul din pungile lor era viciat și mirositor, departe de a fi curat și revigorant. Bula încerca să rezolve problema, dar, de fiecare dată când deschidea pungile suspecte, erau doar cuvinte în ele – cuvinte mici și de obicei pline de critici.
În timp ce se chinuiau să rezolve această problemă, Bula și Strula au realizat că cineva le sabotase afacerea. Era o sabotorie subtilă, dar plină de umor, ceva specific unui banc bine pus la punct. Au înțeles că cineva din oraș se distrează pe seama lor, punând cuvinte în pungile lor de „Aer împachetat”.
În cele din urmă, Bula și Strula au decis să nu lase acest lucru să le strice afacerea și au luat măsuri de securitate mai bune pentru a preveni astfel de glume. Cu timpul, au reușit să revină pe piață cu adevăratul lor „Aer împachetat”, care a devenit din nou un succes. Așa că, în ciuda unor obstacole comice, Bula și Strula și-au văzut visul devenind realitate, iar clienții lor bucuroși au continuat să cumpere „Aer împachetat” pentru a scăpa de poluare și a se bucura de un pic de răsfăț în fiecare pungă de aer curat.