Victor organizase petrecerea în curtea vilei.
Împlinea 42 de ani și voia să impresioneze. Avea invitați importanți: parteneri de afaceri, clienți, oameni care îi puteau deschide uși.
Mesele erau pline. Luminile erau perfecte. Muzica era aleasă cu grijă.
Părinții lui veniseră primii.
Mama, Ileana, adusese o prăjitură făcută acasă și un cadou mic, învelit în hârtie albastră. Tatăl, Gheorghe, purta același sacou de duminică, vechi, dar curat.
Victor i-a privit scurt când au intrat.
— Mamă, tată, stați puțin sus, la balcon. Vin niște oameni importanți și nu vreau să vă obosiți.
Ileana a înțeles.
— Deranjăm?
— Nu, mamă, doar… știi cum sunt discuțiile. Afaceri, oameni, întrebări.
Au urcat.
De la balcon vedeau toată curtea. Fiul lor râdea, ciocnea pahare, primea cadouri. Nimeni nu știa că părinții lui stăteau deasupra, în întuneric.
Ileana ținea cadoul în brațe.
— Poate ne cheamă după ce pleacă lumea.
Gheorghe a privit petrecerea.
— Am ajuns să ne uităm la ziua copilului nostru de la balcon.
Jos, unul dintre partenerii lui Victor, domnul Adrian, a ridicat privirea.
I-a văzut.
A rămas câteva secunde nemișcat.
Apoi a urcat scările.
Victor l-a observat și a alergat după el.
— Domnule Adrian, nu e nevoie să urcați, părinții mei se odihnesc.
Adrian s-a oprit în fața celor doi bătrâni.
— Dumneavoastră sunteți părinții lui Victor?
Gheorghe a dat din cap.
— Da.
Adrian a zâmbit cu emoție.
— Atunci trebuie să vă mulțumesc.
Victor a înghețat.
— Pentru ce?
Adrian s-a întors spre el.
— Acum douăzeci de ani, tatăl tău mi-a dat de lucru când nimeni nu mă primea. Mama ta îmi punea mâncare la pachet. Eu eram un băiat fără bani, iar ei m-au tratat ca pe un om.
Ileana a clipit.
— Adrian? Tu ești băiatul de la atelier?
— Da, doamnă.
Curtea a început să tacă.
Adrian a coborât cu ei de braț.
— Petrecerea începe când coboară oamenii care l-au făcut pe Victor cine este.
Victor nu mai știa unde să se uite.
Toți invitații îl priveau.
Mama lui a așezat prăjitura pe masă.
— Am făcut-o cum îți plăcea când erai mic.
Victor a simțit rușinea ca pe o căldură grea în piept.
În goana lui după imagine, își ascunsese începutul.
Tatăl lui, omul cu sacou vechi, muncise douăzeci de ani într-un atelier ca să-l țină la facultate. Mama lui făcuse curat în case străine ca el să aibă laptop, haine, bani de drum.
Iar el îi urcase la balcon.
— Iertați-mă, a spus Victor în fața tuturor.
Gheorghe nu a făcut spectacol. Doar i-a pus mâna pe umăr.
— Să nu-ți fie rușine cu noi, tată. Că noi nu ne-am rușinat niciodată să muncim pentru tine.
Din acea seară, fotografia principală a petrecerii nu a fost cu partenerii de afaceri.
A fost cu Victor între părinții lui.
Iar cadoul mic, deschis la final, conținea ceasul vechi al tatălui și un bilețel:
„Să-ți amintești mereu de unde ai plecat.”
