Laura observă urma de ruj în momentul în care Mihai își scoase sacoul. Era imprimată pe marginea gulerului, foarte aproape de obraz, și avea o nuanță roșie cu reflexe aurii.
Nu putea fi confundată cu vopseaua.
Nuanța fusese creată special pentru sora ei, Irina, de mama lor, care lucrase mulți ani într-un laborator de produse cosmetice. Formula nu fusese comercializată niciodată.
Irina purtase acel ruj aproape zilnic.
Apoi dispăruse.
În urmă cu cinci ani, sora Laurei fusese acuzată că transferase bani din compania familiei într-un cont din străinătate. Mașina ei fusese găsită lângă aeroport, iar camerele o surprinseseră intrând în terminal.
Nu exista însă nicio imagine în care să urce într-un avion.
Familia presupusese că fugise pentru a evita ancheta. Laura refuzase mult timp să creadă că sora ei era vinovată, dar toate încercările de a o găsi eșuaseră.
Acum, rujul Irinei se afla pe cămașa soțului ei.
Laura strânse buzele și îl prinse brusc de guler.
— De ce ai ruj roșu aici?
Mihai făcu un pas înapoi. Zâmbetul lui părea forțat, iar pe frunte îi apăruseră picături de transpirație.
— E doar vopsea de la birou, iubito.
Laura scoase un șervețel din buzunar și apăsă ușor pe urmă. Pigmentul se transferă imediat pe hârtie.
— Nu e vopsea.
Se apropie de el și îl privi direct în ochi.
— E nuanța pe care o folosește doar sora mea.
Mihai nu mai încercă să nege.
Își puse sacoul pe spătarul scaunului și încuie ușa livingului. Laura observă gestul și ridică imediat telefonul, pregătită să ceară ajutor.
Soțul ei îi spuse că Irina era în viață.
O întâlnise în acea după-amiază într-un birou gol al companiei. Femeia îl contactase de pe un număr necunoscut și îi ceruse să vină singur, fără să-i spună Laurei.
— De ce te-ar căuta pe tine?
Mihai recunoscu faptul că o cunoscuse pe Irina înainte să o întâlnească oficial pe Laura. Cu șase ani înainte, mama lor, Valeria, îl angajase să o găsească.
Mihai lucrase ca investigator financiar și verificase transferurile de care Irina fusese acuzată.
Descoperise că semnătura ei fusese falsificată.
Banii ajunseseră într-un cont controlat de un administrator al companiei, însă cineva îi ceruse lui Mihai să oprească investigația înainte să identifice beneficiarul final.
— Mama te-a plătit să o cauți și nu mi-ai spus niciodată?
— Mi-a cerut să păstrez totul secret.
După dispariția Irinei, Valeria încheiase contractul și îi oferise lui Mihai un alt rol în companie. La un eveniment organizat câteva luni mai târziu, acesta o cunoscuse pe Laura.
Cel puțin aceasta era povestea pe care i-o spusese până atunci.
Irina reapăruse deoarece găsise documentele originale ale transferurilor. Voia să demonstreze că nu furase nimic și că dispariția fusese singura modalitate de a rămâne în viață.
— De cine se ascundea?
Mihai nu răspunse.
Laura îi ceru să o ducă imediat la sora ei. El susținu că nu știa unde plecase după întâlnire. Irina intrase în birou printr-o ieșire de serviciu și dispăruse înainte ca el să poată opri vehiculul în care urcase.
— Cum a ajuns rujul pe guler?
Irina îl îmbrățișase înainte să plece. Nu fusese un gest romantic. Îi șoptise că cineva îi urmărea și îi strecurase o cheie în buzunarul interior al sacoului.
Urma de ruj fusese lăsată intenționat.
Sora ei știa că Laura avea să o recunoască.
Mihai căută cheia, dar buzunarul era gol. Când își scutură sacoul, din interior căzu un tub de ruj roșu.
În capac fusese ascunsă cheia minusculă.
Mai exista și o bucată de hârtie:
„Laura, dacă el îți spune că m-a întâlnit astăzi pentru prima dată, minte.”
Mihai deveni palid.
Recunoscu faptul că păstrase legătura cu Irina în primii doi ani după dispariție. O ajutase să obțină o identitate temporară și îi trimisese bani.
Apoi, femeia încetase să-i mai răspundă.
— Te-ai căsătorit cu mine în timp ce o ajutai să se ascundă?
— Am încercat să vă protejez pe amândouă.
Cheia deschidea un dulap securizat din arhiva companiei. Laura și Mihai se deplasară acolo în aceeași seară.
În interior găsiră contractul semnat între Mihai și Valeria. Documentul nu se limita la găsirea Irinei.
Mihai fusese plătit să se apropie de Laura, să-i câștige încrederea și să obțină acces la seiful tatălui ei.
Una dintre plăți fusese efectuată în ziua în care cei doi se logodiseră.
Alta fusese transferată imediat după nuntă.
— Mama te-a plătit să te căsătorești cu mine?
Mihai susținu că documentul fusese modificat. Acceptase inițial să supravegheze familia, dar relația cu Laura devenise reală. Refuzase banii după ce se îndrăgostise de ea.
Extrasele bancare demonstrau însă că plățile continuaseră timp de trei ani după căsătorie.
În dulap se afla și o înregistrare făcută de Irina.
Sora Laurei explica faptul că descoperise contractul cu puțin timp înainte să dispară. Încercase să o avertizeze, dar Valeria îi interceptase mesajele.
„Mihai nu te-a întâlnit întâmplător. Mama l-a trimis. Întrebarea este ce trebuia să găsească în seiful tatălui.”
Tatăl lor, Constantin, murise în urmă cu doi ani. După dispariția Irinei, devenise retras și își petrecea aproape tot timpul în biroul conacului.
Moartea lui fusese pusă pe seama unei afecțiuni cardiace. Nu fusese efectuată o examinare amănunțită, deoarece Valeria se opusese.
Seiful fusese deschis după înmormântare.
Era gol.
Mihai recunoscu faptul că intrase în birou în noaptea morții lui Constantin, dar susținu că bărbatul îl chemase. Voia să-i încredințeze un dosar care demonstra nevinovăția Irinei.
Când Mihai ajunsese, Constantin nu mai putea comunica, iar dosarul dispăruse.
Valeria se afla în cameră.
— Crezi că mama l-a luat?
— Cred că tatăl tău era încă în viață atunci când ea l-a declarat mort.
Înregistrările interne ale companiei arătau că semnătura digitală a lui Constantin fusese folosită și după înmormântare. Cineva autorizase transferuri și schimbase structura acționariatului.
Irina urmărea aceste operațiuni de la distanță.
Cu numai o lună înainte, primise un mesaj trimis de pe vechiul telefon al tatălui lor:
„Nu te întoarce până când Laura nu vede rujul.”
Urma de pe guler fusese semnalul prin care Irina obliga adevărul să iasă la iveală.
În partea de jos a dulapului exista un al doilea compartiment. Cheia din tubul de ruj îl deschidea.
Înăuntru se afla o fotografie recentă cu Constantin.
Tatăl lor era viu.
Stătea într-un scaun lângă o fereastră și ținea în mâini ziarul din săptămâna precedentă.
Pe spate era scrisă o adresă.
Laura voia să plece imediat, dar Mihai o opri. Clădirea indicată aparținea unei fundații administrate de Valeria.
— Dacă tata trăiește, mama îl ține ascuns?
— Sau el a organizat totul.
Telefonul Laurei începu să sune. Era Irina.
Vocea surorii ei se auzi pentru prima dată după cinci ani.
— Ai găsit cheia?
— Unde ești?
— În locul în care tata a ascuns documentul original. Nu veni cu Mihai.
Laura își privi soțul.
— De ce?
— Pentru că el nu a fost angajat doar să se căsătorească cu tine. Trebuia să se asigure că nu-ți amintești ce ai văzut în noaptea în care am dispărut.
Laura nu înțelegea. În seara dispariției Irinei suferise un accident de mașină și petrecuse mai multe zile în spital. Își amintea foarte puțin din perioada respectivă.
În dosar se afla o declarație semnată de ea în timpul internării. Potrivit documentului, Laura o văzuse pe Valeria urcând-o pe Irina într-o mașină.
Semnătura era autentică.
Mihai fusese martor.
— De ce nu mi-ai spus?
— Pentru că mama ta m-a convins că amintirile te-ar distruge.
Irina îi ceru Laurei să verifice interiorul gulerului pătat de ruj. Sub tiv era cusut un card de memorie.
Mihai nu știa că se afla acolo.
În înregistrare, Valeria îi oferea bani și îi spunea:
„Dacă Laura începe să-și amintească, fă-o să creadă că Irina a fugit din cauza furtului. Căsătorește-te cu ea dacă este necesar.”
Mihai închise ochii.
Nu mai putea susține că documentele fuseseră falsificate.
Înregistrarea continua. Constantin intra în cameră și îi cerea soției sale să anuleze planul.
Valeria îi răspundea:
„Este prea târziu. Una dintre fete a aflat că nu sunt surori.”
Laura opri filmarea.
— Ce înseamnă asta?
Irina păstră tăcerea câteva secunde.
— Mama ne-a mințit despre ziua în care ne-am născut. Una dintre noi a fost adusă în familie la vârsta de două luni.
— Care dintre noi?
Înainte să răspundă, Irina șopti că cineva intrase în încăperea în care se ascundea.
Apelul se întrerupse.
În același moment, ușa arhivei se deschise.
Valeria intră ținând în mână o a doua cămașă pătată cu aceeași nuanță de ruj.
O așeză în fața lui Mihai și zâmbi.
— Ai reușit s-o faci să găsească cheia.
Laura își privi soțul.
— Totul a fost pregătit?
Valeria scoase din buzunar telefonul Irinei. Apelul nu venise dintr-o ascunzătoare.
Sora Laurei se aflase în aceeași clădire.
— Unde este? întrebă Laura.
Valeria arătă spre ușa seifului din spatele lor.
Din interior se auziră trei bătăi.
Apoi vocea lui Constantin rosti:
— Laura, nu deschide. Femeia de lângă tine nu este mama ta.
