Andrei a aruncat raportul tehnic pe masa din sufragerie. Documentul sosise în dimineața aceea și confirma ceea ce refuzase să creadă timp de aproape două luni: accidentul în care mama lui fusese declarată moartă nu fusese provocat de o simplă defecțiune.
Cineva intervenise intenționat asupra mașinii.
Mara stătea în fața ferestrei, cu brațele strânse în jurul corpului. Era sora mai mică a lui Andrei și ultima persoană surprinsă de camerele de supraveghere intrând în garaj înainte de accident.
Până atunci, Andrei o apărase în fața poliției, a rudelor și a tuturor celor care sugeraseră că știa mai multe decât recunoștea. Mara susținuse că intrase în garaj doar pentru a lua un dosar din mașina mamei lor.
Raportul spunea altceva.
— Ai spus că totul a fost doar un accident!
Mara a tresărit.
— A fost! Jur că n-am vrut să se întâmple asta!
Ușa sufrageriei s-a deschis, iar Victor Stan a intrat ținând un dosar. Bărbatul administrase proprietățile familiei timp de aproape douăzeci de ani și fusese responsabil de întreținerea mașinilor.
A privit-o direct pe Mara.
— De ce minți, Mara? Doar tu i-ai tăiat frânele.
Andrei a rămas nemișcat.
Victor a scos o fotografie realizată de camera din garaj. În imagine, Mara era aplecată lângă mașină și ținea în mână un instrument. Ora înregistrării indica 22:43, cu mai puțin de zece ore înaintea accidentului.
Mara nu a negat că era ea.
A spus însă că Victor îi telefonase în seara respectivă și îi explicase că mama lor descoperise un dispozitiv de urmărire montat pe mașină. Carmen se temea că cineva îi supraveghea deplasările și îi ceruse fiicei sale să îndepărteze un anumit cablu înainte de plecarea de dimineață.
— Mi-ai arătat ce trebuia să tai, i-a spus Mara lui Victor. Mi-ai spus că nu avea nicio legătură cu mașina.
Victor a susținut că o asemenea conversație nu avusese loc.
Andrei nu știa pe cine să creadă. Mara părea sincer îngrozită, însă fotografia o plasa lângă mașină. În același timp, Victor era singurul care putea explica exact ce fusese deteriorat.
Apoi Andrei a observat ceasul de la încheietura lui.
Era un model vechi, cu cadran verde și brățară din aur. Carmen îl purtase în fiecare zi timp de aproape treizeci de ani. Fusese trecut în inventarul obiectelor recuperate după accident, dar dispăruse înainte ca familia să le poată ridica.
— De unde ai ceasul mamei?
Victor și-a coborât instinctiv mâneca.
A răspuns că femeia i-l oferise cu câteva zile înainte de accident, drept mulțumire pentru anii în care lucrase pentru familie. Andrei știa însă că mama lui nu s-ar fi despărțit niciodată de acel obiect. Ceasul fusese ultimul cadou primit de la tatăl ei.
Mai exista o problemă: în fotografia făcută în dimineața accidentului, Carmen avea ceasul la mână.
Victor nu îl putea fi primit cu câteva zile înainte.
Mara s-a apropiat și a examinat brățara. Pe spatele acesteia exista o zgârietură în formă de cruce. Era, fără îndoială, același ceas.
Victor și-a schimbat povestea. A spus că îl recuperase dintre obiectele mașinii și că intenționase să-l ofere familiei după încheierea anchetei.
Andrei i-a cerut telefonul.
Bărbatul a refuzat și a încercat să plece, dar în acel moment sistemul de alarmă al casei a anunțat că cineva deschisese ușa garajului. Toți trei se aflau în sufragerie.
Andrei a verificat camerele. Imaginea din garaj era neagră, însă se auzea o cutie metalică trântită pe podea. Când au ajuns acolo, încăperea era goală.
Sub mașina de rezervă au găsit telefonul vechi al lui Carmen.
Dispozitivul fusese ascuns într-o husă impermeabilă și conținea mai multe înregistrări. Ultima conversație era dintre Carmen și Victor, purtată în noaptea dinaintea accidentului.
„Mara nu trebuie să afle ce se află în portbagaj”, spunea Carmen.
„Atunci de ce ai rugat-o să intre în garaj?”, întreba Victor.
„Pentru că vreau ca persoana care mă urmărește să creadă că ea a umblat la mașină.”
Înregistrarea demonstra că Mara fusese folosită intenționat drept diversiune. Carmen știa că era supravegheată și pregătise imaginile din garaj pentru a atrage atenția asupra fiicei sale.
Mara recunoștea că primise instrucțiunile de la Victor și că îndepărtase un cablu, dar nu cel care provocase accidentul. Expertiza arăta că intervenția periculoasă fusese făcută ulterior, cu un alt instrument.
Cineva intrase din nou în garaj după plecarea Marei.
Camera fusese oprită timp de nouăsprezece minute.
Victor avea acces la sistemul de supraveghere.
Bărbatul a susținut că fusese acasă în acel interval. Telefonul lui se conectase însă la rețeaua wireless a familiei la ora 23:18.
Andrei a înțeles că Victor nu venise în sufragerie pentru a dezvălui adevărul. Venise să se asigure că Mara avea să fie învinovățită înainte ca înregistrările mamei lor să fie găsite.
Victor a recunoscut în cele din urmă că intrase în garaj, dar a spus că nu el deteriorase mașina. Pretindea că o găsise deja modificată și că închisese camerele pentru a proteja familia de un scandal.
— Pe cine protejai? a întrebat Andrei.
Victor a privit spre portbagajul mașinii de rezervă.
În interior au găsit o valiză care îi aparținuse lui Carmen. Conținea bani, două pașapoarte, rezultatele unui test ADN și fotografia unei tinere pe care Andrei și Mara nu o mai văzuseră niciodată.
Femeia semăna izbitor cu mama lor.
Pe spatele fotografiei era scris:
„Dacă nu ajung la întâlnire, spune-le copiilor mei că au o soră.”
Testul ADN indica faptul că tânăra era fiica biologică a lui Carmen. Se numea Irina și avea treizeci și patru de ani.
Andrei și Mara nu auziseră niciodată despre existența ei.
Victor a recunoscut că o cunoștea. Irina fusese dată spre adopție înainte de căsătoria lui Carmen și revenise cu câteva luni înaintea accidentului. Descoperise că tatăl ei biologic deținea o parte importantă din compania familiei și intenționa să-și revendice drepturile.
Carmen hotărâse să le spună adevărul tuturor. În dimineața accidentului, urma să o aducă pe Irina la conac.
— Ea se afla în mașină? a întrebat Mara.
Victor nu a răspuns.
Mașina fusese găsită grav avariată într-o râpă. În interior se aflase o singură persoană, identificată drept Carmen după bijuterii și documente. Nu se făcuse însă un test ADN, deoarece familia ceruse o înmormântare rapidă.
Andrei a privit ceasul purtat de Victor.
Dacă obiectul fusese luat de la locul accidentului și pus ulterior pe mâna victimei, identificarea putea fi falsă.
În telefonul lui Carmen exista un mesaj netrimis:
„Irina va conduce. Eu cobor înainte de pod. Dacă cineva a modificat mașina, trebuie să creadă că eu sunt înăuntru.”
Carmen anticipase o tentativă împotriva ei și plănuise să o transforme într-o dovadă. Nu știa însă că frânele fuseseră afectate cu adevărat.
Femeia aflată la volan fusese Irina.
Victor a declarat că nu știa despre schimbul de locuri și că ținta fusese Carmen. Mara a înțeles atunci de ce el încercase s-o învinovățească atât de repede: dacă poliția investiga fotografia din garaj, nu mai căuta persoana care revenise după ea.
Andrei a contactat anchetatorul care se ocupase de accident. Acesta a confirmat că Victor ajunsese primul la mașină și predase personal geanta, actele și bijuteriile victimei.
El controlase întreaga identificare.
În sufragerie, Mara a deschis căptușeala valizei și a găsit un card de memorie. Pe el se afla filmarea ultimei întâlniri dintre Carmen și Victor.
Carmen îl acuza că falsificase acte ale companiei și că transferase bani într-un cont deschis pe numele Irinei. Victor susținea că încercase doar să protejeze averea familiei.
Apoi în cameră intrase o altă persoană.
Chipul nu se vedea, dar vocea era a unei femei.
„Mara trebuie să creadă că a provocat accidentul. Altfel va continua să caute.”
Victor nu lucrase singur.
Andrei a mărit imaginea și a observat pe mâna femeii un inel pe care îl văzuse de multe ori. Îi aparținea avocatei familiei, Delia Radu, cea care pregătise certificatul de deces al mamei lor și grăbise succesiunea.
Delia urma să preia controlul companiei dacă Andrei și Mara erau acuzați sau declarați incapabili să administreze proprietățile.
Victor a încercat din nou să plece, dar ușa sufrageriei se încuiase automat. Pe televizor a apărut imaginea transmisă de camera de la intrare.
O femeie cu părul complet alb stătea în fața casei.
Era Carmen.
Andrei a deschis ușa, însă mama lui nu a intrat. Privea speriată spre drumul din spatele ei.
— Mamă, cine a murit în mașină?
Carmen și-a îndreptat privirea spre Victor.
— Fiica pe care el a ascuns-o de voi.
Mara a încremenit.
— Irina era și fiica lui Victor?
Carmen a dat din cap.
Victor nu fusese doar administratorul familiei. Fusese tatăl biologic al Irinei și omul care o convinsese pe Carmen să o dea spre adopție.
Înainte ca acesta să poată răspunde, o mașină neagră a oprit în fața porții. Din ea a coborât femeia din fotografia găsită în valiză.
Irina era în viață.
Carmen s-a uitat la Andrei și Mara.
— Femeia din accident nu eram nici eu, nici Irina.
Andrei a întrebat cine fusese victima.
Irina a ridicat un dosar sigilat.
— Sora voastră geamănă. Cea pe care Victor a scos-o din maternitate înainte ca mama să se trezească.
Mara a privit-o confuză.
Ea fusese crescută crezând că era singura fiică născută în acea zi.
Victor și-a coborât privirea spre ceasul lui Carmen. Cadranul verde s-a aprins, afișând un mesaj programat:
„Dacă Mara află despre geamănă, spune-i adevărul: nu ea a fost copilul pe care Carmen l-a adus acasă.”
