Monica Dumitrescu nu obișnuia să-și piardă cumpătul în fața angajaților. În cei șaptesprezece ani de căsnicie cu Alexandru, învățase să-și ascundă furia sub zâmbete politicoase și să rezolve orice problemă fără să provoace un scandal.
În acea seară, însă, liniștea conacului a fost spulberată de vocea ei.
Elena, tânăra menajeră angajată cu numai opt luni înainte, cobora scările cu un plic alb în mână. Purta uniforma obișnuită, iar părul castaniu îi era prins într-o coadă simplă.
Monica o aștepta în hol.
Lângă ușă se afla valiza Elenei.
— Fata asta pleacă din casă chiar în clipa asta!
Elena se opri pe ultima treaptă. În jur nu se afla niciun alt angajat. Monica îi trimisese intenționat acasă înainte de terminarea programului.
Alexandru ieși din birou și privi valiza.
— Nu pleacă nicăieri, Monica! Nu ai niciun drept!
Reacția lui confirmă toate bănuielile pe care Monica le adunase în ultimele luni.
Soțul ei o apăra pe Elena într-un mod în care nu mai apărase niciodată un angajat. O chemase în repetate rânduri în biroul său și îi încredințase cheile unor camere în care nici măcar Monica nu avea voie să intre.
— De când are o simplă menajeră mai multe drepturi decât soția ta?
Elena își coborî privirea spre plic. Pentru o clipă, păru pregătită să plece fără să mai ofere nicio explicație.
Apoi își așeză mâna pe abdomen.
— De când copilul pe care îl port în pântec e unicul lui moștenitor.
Monica se sprijini de balustradă.
Alexandru rămase complet nemișcat.
În familia Dumitrescu exista deja un moștenitor. Luca, fiul de douăzeci și unu de ani al Monicăi și al lui Alexandru, fusese crescut pentru a prelua compania familiei. Numele lui apărea în testament, în actele fundației și în documentele interne ale societății.
De ce îl numea Elena pe copilul nenăscut „unicul moștenitor”?
— Minți, spuse Monica. Alexandru nu poate fi tatăl copilului tău.
Elena ridică plicul.
— Atunci de ce ai încercat să distrugi rezultatul testului?
Alexandru se întoarse spre soția lui.
Plicul conținea rezultatul unei analize prenatale de paternitate. Conform documentului, probabilitatea ca Alexandru să fie tatăl copilului era de peste 99%.
Monica luase raportul din birou în dimineața aceea. Crezuse că Elena nu observase, însă tânăra păstrase o copie.
— Este un document fals, susținu Monica. Nu ai nevoie decât de câteva minute pentru a inventa un asemenea rezultat.
Alexandru luă raportul și verifică numele clinicii. Era aceeași instituție în care familia lui își făcea analizele de peste douăzeci de ani.
Semnătura medicului îi era cunoscută.
— Știai despre copil? îl întrebă Monica.
Alexandru nu răspunse imediat.
Tăcerea lui era suficientă.
El recunoscu faptul că relația cu Elena începuse cu câteva luni înainte. Căsnicia lui cu Monica exista de multă vreme numai în acte, însă nu avusese curajul să o încheie.
Monica îl pălmui doar din priviri.
— Ai adus-o în casa mea și ai lăsat-o să-mi servească masa?
— Elena nu a venit aici pentru mine, răspunse Alexandru. A venit pentru documentele tatălui meu.
Tânăra desfăcu plicul și scoase o fotografie veche. În imagine apăreau tatăl lui Alexandru și doi băieți identici, în vârstă de aproximativ zece ani.
Unul era Alexandru.
Celălalt era Adrian, fratele său geamăn.
Adrian dispăruse la vârsta de douăzeci și trei de ani. Mașina lui fusese găsită abandonată în apropierea graniței, dar familia nu primise niciodată o explicație.
Tatăl lor interzisese tuturor să mai vorbească despre el.
Elena le povesti că mama ei lucrase în trecut pentru familia Dumitrescu. Înainte să moară, îi lăsase fotografia și o cheie despre care susținuse că putea deschide un compartiment secret din conac.
— Mama mea credea că Adrian nu a fugit, spuse Elena. Credea că cineva l-a obligat să dispară.
Monica încercă să-i ia fotografia, dar Alexandru interveni.
— Ce legătură are asta cu Luca?
Elena scoase un al doilea document.
Era un test de paternitate realizat cu o probă luată dintr-o perie de păr folosită de Luca. Analiza arăta că Alexandru nu putea fi tatăl biologic al tânărului.
— De aceea copilul meu este unicul tău moștenitor, spuse Elena. Luca nu este fiul tău.
Alexandru citi raportul de trei ori.
Monica îl acuză pe Elena că manipulase probele pentru a pune mâna pe avere. Elena îi răspunse că laboratorul păstra încă mostrele și că testul putea fi repetat în orice moment.
— Cine este tatăl lui Luca? întrebă Alexandru.
Monica refuză să răspundă.
În urmă cu douăzeci și doi de ani, Alexandru și Adrian fuseseră aproape imposibil de deosebit. Aveau aceeași înălțime, aceeași voce și trăsături identice. Uneori își schimbau locurile doar pentru a-i păcăli pe cei din jur.
Monica îi cunoscuse pe amândoi.
Cu câteva luni înainte de dispariția lui Adrian, rămăsese însărcinată. Ea susținuse întotdeauna că Alexandru era tatăl.
— Luca este fiul lui Adrian? întrebă Alexandru.
Monica își coborî privirea.
Testul obișnuit nu putea stabili cu certitudine care dintre doi gemeni identici era tatăl biologic. Elena știa acest lucru. Tocmai de aceea efectuase o analiză mai complexă, bazată pe diferențe genetice rare apărute de-a lungul vieții celor doi frați.
Rezultatul nu era încă final.
— Atunci de ce ai spus că Luca nu este copilul meu?
— Pentru că proba lui nu se potrivește nici cu profilul genetic al familiei Dumitrescu.
Descoperirea era și mai gravă.
Dacă testul era corect, Luca nu era copilul biologic nici al lui Alexandru, nici al lui Adrian.
Monica se așeză pe treapta de jos.
În ziua în care născuse, copilul îi fusese luat pentru câteva ore. Medicii îi spuseseră că avea probleme respiratorii și trebuia supravegheat într-o altă secție.
Când bebelușul fusese adus înapoi, Monica nu observase nimic neobișnuit.
— Vrei să spui că Luca a fost schimbat la maternitate? întrebă Alexandru.
— Nu, interveni Elena. Ea știe că nu a fost o greșeală.
Din plic scoase o declarație semnată de mama sa. Femeia lucrase pentru familia Dumitrescu, dar înainte fusese asistentă în maternitatea în care Monica îl adusese pe lume pe Luca.
Conform declarației, copilul Monicăi fusese înlocuit intenționat.
Ordinul venise de la tatăl lui Alexandru.
— De ce ar fi făcut tata așa ceva?
Elena privi către portretul bătrânului Dumitrescu aflat deasupra scărilor.
— Pentru că bebelușul născut de Monica avea pe umăr același semn pe care îl avea Adrian. Tatăl vostru a înțeles imediat cine era adevăratul părinte.
Monica își acoperi fața.
Relația ei cu Adrian începuse înainte să-l cunoască oficial pe Alexandru. Cei doi intenționaseră să fugă împreună, dar tatăl fraților descoperise planul.
Adrian dispăruse chiar în săptămâna în care aflase că Monica era însărcinată.
Ulterior, familia o convinsese să se căsătorească cu Alexandru și să pretindă că bebelușul era al lui.
— Unde este copilul pe care l-am născut? întrebă Monica.
Elena scoase cheia primită de la mama sa. Aceasta deschidea un sertar ascuns în vechiul birou al tatălui lui Alexandru.
În interior găsiră certificatul original de naștere, fotografii și câteva scrisori trimise din străinătate.
Copilul biologic al Monicăi fusese încredințat unei alte familii. Tatăl lui Alexandru se temuse că, într-o zi, Adrian se va întoarce și îl va folosi pentru a revendica averea.
Bebelușul adus în locul lui era fiul unei femei care murise în timpul nașterii.
Luca nu știa nimic.
— Cine este copilul meu? întrebă Monica.
Pe certificatul ascuns fusese scris un alt nume, dar partea de jos a documentului lipsea. Cineva o tăiase pentru a elimina informațiile despre familia adoptivă.
Alexandru găsi însă o scrisoare recentă. Fusese trimisă cu numai trei luni înainte, deși tatăl său murise de aproape zece ani.
Expeditorul era Adrian.
„Copilul nostru a aflat adevărul. Dacă Monica încearcă să-l caute, nu o lăsa să ajungă la Elena.”
Monica ridică brusc privirea.
— De ce te-a menționat pe tine?
Elena părea la fel de tulburată.
Mama ei nu-i spusese niciodată că îl cunoștea pe Adrian. Cu atât mai puțin că bărbatul dispărut știa cine era ea.
În interiorul sertarului se mai afla o fotografie. Elena apărea în imagine la vârsta de aproximativ cinci ani, ținută de mână de mama sa.
În spatele lor se afla Adrian.
Pe fotografie era notată o dată din perioada în care bărbatul era considerat dispărut.
Alexandru începu să compare trăsăturile Elenei cu cele ale fratelui său.
— Elena, cine a fost tatăl tău?
— Mama mi-a spus că a murit înainte să mă nasc.
Monica făcu repede un calcul.
Elena avea douăzeci și cinci de ani. Se născuse cu aproape trei ani înainte de dispariția lui Adrian.
Dacă Adrian era tatăl ei, copilul pe care Elena îl purta era conceput cu propriul ei unchi.
Elena se îndepărtă îngrozită de Alexandru.
— Nu se poate.
Alexandru privi din nou rezultatul testului prenatal. Raportul confirma legătura copilului cu familia Dumitrescu, dar nu putea face diferența definitivă între materialul genetic al gemenilor.
— Trebuie să găsim o probă care i-a aparținut lui Adrian, spuse el.
În acel moment, telefonul Elenei sună.
Numărul era necunoscut.
Ea răspunse, iar o voce de bărbat îi ceru să activeze difuzorul.
— Elena, nu-l lăsa pe Alexandru să deschidă al doilea plic.
Toți trei se uitară spre masa din birou. Sub documente se afla un plic pe care niciunul dintre ei nu îl observase.
Pe față era scris numele Elenei.
— Cine sunteți? întrebă ea.
— Bărbatul despre care familia aceasta ți-a spus că a dispărut.
Alexandru se apropie de telefon.
— Adrian?
Vocea ignoră întrebarea.
— Copilul Elenei nu este singurul moștenitor. Mai există unul, iar Monica tocmai a încercat să-l alunge din propria lui casă.
Elena se uită spre valiza aflată lângă ușă.
Monica deveni palidă.
Alexandru deschise al doilea plic. În interior se afla o fotografie cu Adrian și mama Elenei, realizată în ziua în care tânăra se născuse.
Pe spatele fotografiei era scris:
„Elena Dumitrescu, prima moștenitoare.”
Telefonul amuți înainte ca vreunul dintre ei să poată afla dacă Elena era într-adevăr fiica lui Adrian sau dacă cineva construise întreaga poveste pentru a distruge familia.
