Valeria Petrescu nu o mai văzuse niciodată pe tânăra care intrase în conac chiar în dimineața citirii testamentului. Femeia avea o valiză mică, un dosar legat cu o panglică și un pandantiv neobișnuit la gât.
În interiorul pandantivului se afla un inel vechi din aur alb, cu un safir oval.
Valeria l-ar fi recunoscut oriunde.
Fusese inelul de logodnă al mamei sale, Elena, decedată într-un incendiu cu optsprezece ani înainte. După înmormântare, familia căutase bijuteria, dar aceasta dispăruse împreună cu mai multe scrisori și fotografii.
Tânăra necunoscută a închis ușa în urma ei.
— Cine ești?
— Fiica legitimă a tatălui vostru.
Tudor, fratele mai mare al Valeriei, a ieșit din bibliotecă.
— Minți. Noi suntem singurii lui copii.
Femeia a ridicat pandantivul și a lăsat inelul să cadă în palmă.
— Atunci de ce am inelul mamei voastre?
Tânăra se numea Sonia Marinescu și avea douăzeci și nouă de ani. Susținea că Dorian Petrescu, tatăl lor, o recunoscuse legal drept fiică în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, dar păstrase totul secret.
Dorian fusese înmormântat cu numai trei zile înainte. Murise în urma unei boli scurte și lăsase în urmă conacul, compania familiei și mai multe proprietăți.
Testamentul urma să fie citit în aceeași după-amiază.
Valeria a acuzat-o pe Sonia că aflase despre avere și venise să profite de moartea tatălui lor. Inelul putea fi cumpărat, copiat sau furat.
Sonia a întors bijuteria. În interior erau gravate inițialele „E.D.” și data logodnei părinților lor.
Tudor a luat o fotografie de pe șemineu și a comparat inelul. Zgârietura mică de lângă safir era identică.
Bijuteria era autentică.
— De unde îl ai? a întrebat Valeria.
— De la mama voastră.
— Mama noastră a murit acum optsprezece ani.
Sonia nu a răspuns imediat. A spus doar că Elena îi oferise inelul înainte ca ea să fie trimisă să locuiască la o familie din Brașov.
Femeia care o crescuse se numea Ana Marinescu și lucrase pentru familia Petrescu în perioada în care Sonia se născuse. Pe patul de moarte, Ana îi înmânase dosarul și îi spusese să se întoarcă la conac după moartea lui Dorian.
Înăuntru se afla un certificat de naștere. Elena Petrescu apărea drept mamă, iar rubrica tatălui rămăsese necompletată.
Exista însă și o hotărâre judecătorească emisă câțiva ani mai târziu. Prin ea, Dorian o recunoștea și o adopta legal pe Sonia.
Documentul îi oferea aceleași drepturi succesorale ca Valeriei și lui Tudor.
— Dacă tata te-a recunoscut, de ce nu ne-a spus nimic? a întrebat Tudor.
Sonia a scos o scrisoare semnată de Dorian:
„Nu te-am ascuns pentru că mi-a fost rușine cu tine. Te-am ascuns pentru că bunicul tău a jurat că îți va face rău dacă vei reveni în familie. După moartea mea, inelul Elenei va demonstra cine ești.”
Valeria cunoștea scrisul tatălui său. Semnătura părea autentică.
Cu toate acestea, ceva nu avea logică. Bunicul lor murise cu mai bine de zece ani înainte. Dorian ar fi putut să o aducă pe Sonia acasă oricând după aceea.
De ce o ținuse ascunsă până la propria moarte?
Tudor a presupus că scrisoarea fusese falsificată și a cerut un test ADN. Sonia a acceptat fără ezitare.
Rezultatul preliminar a confirmat că era fiica biologică a Elenei. Cele două femei erau înrudite direct.
Dorian nu era însă tatăl ei biologic.
Din punct de vedere genetic, Sonia nu avea nicio legătură cu familia Petrescu pe linie paternă. Legal, adopția o transforma în fiica lui, dar originea ei rămânea necunoscută.
Valeria a început să creadă că mama sa avusese o relație înaintea căsătoriei. Sonia era cu șapte ani mai mare decât ea și se născuse cu doi ani înainte ca Elena să îl cunoască oficial pe Dorian.
Tudor continua să creadă că totul era o înșelătorie.
— Nu poți veni aici cu un inel și să ceri o treime din avere.
— Nu am cerut nimic, a răspuns Sonia. Tata mi-a spus să vin pentru că în testament există ceva ce trebuie să vedem toți trei.
Avocatul familiei a sosit la ora stabilită și a confirmat că Dorian modificase testamentul cu șase luni înainte. Averea nu era împărțită în trei părți egale.
Conacul îi revenea Soniei.
Compania urma să fie administrată de Valeria.
Tudor primea proprietățile din străinătate, dar numai după efectuarea unui test ADN complet.
În dreptul numelui său, Dorian scrisese:
„Tudor trebuie să afle cine este înainte să poată moșteni ceea ce i-am păstrat.”
Tudor a rupt copia testamentului și a acuzat-o pe Sonia că îl manipulase pe tatăl lor. Avocatul i-a explicat că documentul fusese semnat în prezența mai multor martori și înregistrat oficial.
Sonia nu fusese prezentă.
Dorian o contactase însă în secret. În ultimele șase luni, îi trimisese fotografii ale conacului, copii ale unor acte și o cheie mică ascunsă într-o carte.
Cheia se potrivea în pandantivul care ținea inelul.
Când Sonia a răsucit-o, montura safirului s-a deschis. În interior se afla o fotografie minusculă cu Elena ținând un nou-născut.
Pe spate era scris:
„Prima mea fiică, Sonia.”
Valeria nu mai putea nega că mama lor cunoscuse copilul.
Sub fotografie se afla și un cod format din șase cifre. Acesta deschidea un compartiment ascuns în vechea cameră a Elenei.
În spatele unui perete mobil au găsit haine de copil, scrisori, înregistrări și mai multe fotografii ale Soniei de la naștere până la vârsta de șapte ani.
Elena își vizitase fiica în secret.
Una dintre fotografii fusese făcută după data la care femeia fusese declarată moartă.
Imaginea o arăta pe Elena alături de Sonia, într-un parc din Brașov, la aproape doi ani după incendiu.
— Mama a supraviețuit? a întrebat Valeria.
Sonia părea la fel de surprinsă. Ana îi spusese că femeia din parc era o prietenă a familiei. Nu îi dezvăluise că era mama sa.
Într-o înregistrare, Dorian explica faptul că incendiul nu fusese un accident. Elena descoperise că tatăl ei controla ilegal compania și îi folosise pe copii pentru a păstra averea în familie.
Femeia își înscenase moartea pentru a strânge dovezi.
Dorian o ajutase să dispară, dar planul trebuia să dureze numai câteva luni. După ce Elena plecase din țară, mesajele ei se opriseră.
Dorian nu mai reușise să o găsească.
Ultima fotografie primită fusese cea din parcul din Brașov.
Sonia a observat în fundal un bărbat care semăna cu Tudor. Fotografia fusese făcută însă cu șaisprezece ani înainte, când Tudor trebuia să aibă doar nouăsprezece ani. Bărbatul părea mult mai în vârstă.
Putea fi tatăl lui biologic.
Testul ADN complet al lui Tudor a sosit a doua zi. Rezultatul confirma că nu era fiul biologic al lui Dorian.
În schimb, era rudă apropiată cu Sonia pe linie paternă.
Bărbatul necunoscut din fotografie putea fi tatăl amândurora.
Asta însemna că Elena avusese doi copii cu același bărbat înainte și după căsătoria cu Dorian sau că actele nașterii lui Tudor fuseseră schimbate.
Valeria era singurul copil biologic al lui Dorian.
Tudor a refuzat rezultatul și a cerut repetarea testului. Înainte să plece, inelul din pandantivul Soniei a început să vibreze ușor.
În interiorul monturii exista un dispozitiv mic, alimentat recent. Acesta primea un semnal din interiorul conacului.
Semnalul i-a condus spre aripa închisă după moartea Elenei. În spatele unei uși zidite se afla o cameră încălzită, cu alimente proaspete și fotografii ale tuturor celor trei copii.
Pe masă era o ceașcă de ceai încă fierbinte.
Cineva locuia acolo.
Un monitor s-a aprins și a început să redea un mesaj înregistrat în dimineața înmormântării lui Dorian.
Pe ecran a apărut Elena, îmbătrânită, dar vie.
— Sonia este fiica mea și a fost recunoscută legal de Dorian. Valeria este fiica lui biologică. Tudor trebuie să afle cine i-a dat numele.
Tudor s-a apropiat de ecran.
— Cine este tatăl meu?
Elena a privit direct spre cameră.
— Bărbatul pe care l-ați înmormântat acum trei zile.
Valeria a încremenit.
Dacă Dorian nu era tatăl biologic al lui Tudor, atunci femeia sugera că persoana din sicriu nu fusese Dorian.
În spatele lor s-a deschis o ușă ascunsă.
Un bărbat care semăna perfect cu tatăl lor a intrat în cameră purtând verigheta Elenei.
— Dorian a murit cu mulți ani în urmă, a spus el. Eu i-am purtat numele, i-am crescut copiii și am așteptat ca Sonia să aducă inelul.
Sonia l-a privit în șoc.
Bărbatul a continuat:
— Dar nici tu nu ești prima fiică a Elenei. Adevărata moștenitoare este femeia care v-a urmărit din camera aceasta.
