Daniela are treizeci și patru de ani și e din satul unde s-a născut, dintr-un județ din sudul Moldovei.
A plecat în Italia în martie 2019. Avea douăzeci și opt de ani, o fetiță de doi ani și opt luni și un soț care murise cu patru luni înainte într-un accident de muncă pe un șantier.
Rămăsese cu un venit de aproximativ o mie două sute de lei pe lună, cu o casă neterminată la roșu și cu o datorie la materialele de construcție.
Spune că decizia de a pleca nu a fost o decizie. A fost singura variantă pe care a văzut-o.
A lăsat fetița la socri, în satul lor, la douăzeci de kilometri distanță.
Ce a însemnat, concret, plecarea
A lucrat în provincia Bergamo, ca îngrijitoare la domiciliu. Prima dată la o femeie de optzeci și șapte de ani, timp de patru ani. Apoi la un cuplu în vârstă, până anul acesta.
Câștiga, în medie, aproximativ nouă sute de euro pe lună, cu cazare și masă asigurate.
Din cei șase ani, a trimis acasă aproximativ patruzeci și una de mii de euro.
Banii au mers, potrivit înțelegerii inițiale, către socri, pentru întreținerea copilului și pentru continuarea lucrărilor la casă.
Daniela spune că nu a cerut niciodată socoteală și că, în primii ani, nici nu i-a trecut prin cap să o facă.
Cât de des a venit acasă
Aici e, spune ea, partea pe care oamenii i-o reproșează cel mai des.
A venit acasă de trei ori în șase ani.
Prima dată în vara lui 2020, pentru unsprezece zile. A doua oară în decembrie 2022, pentru două săptămâni. A treia oară în vara lui 2024, pentru zece zile.
Explicația ei e strict financiară. Un drum dus-întors costa între trei sute și patru sute de euro. Fiecare zi de concediu era o zi neplătită. Iar familia la care lucra nu putea rămâne fără îngrijitor decât în perioade scurte, aranjate cu luni înainte.
Daniela spune că a calculat, de fiecare dată, că e mai bine să trimită banii aceia acasă.
Astăzi spune că a fost cel mai prost calcul din viața ei.
Video de trei ori pe săptămână
A vorbit cu fetița pe video, în medie, de trei ori pe săptămână, timp de șase ani.
Daniela spune că apelurile au fost regulate în primii doi ani. Din 2021 au devenit mai scurte. Din 2023, tot mai des se întâmpla ca fetița să nu vrea să vorbească, să se ridice după un minut, să spună că se joacă.
Socrii îi explicau că e normal, că e copil, că nu are răbdare.
Daniela spune că a crezut explicația aceea pentru că voia să o creadă.
Întoarcerea
S-a întors definitiv în septembrie anul acesta.
Nu a anunțat exact ziua. Voia, spune ea, să fie o surpriză — venise cu gândul să își ia fata și să se mute cu ea în casa lor, terminată între timp din banii trimiși.
A ajuns în sat pe la ora patru după-amiaza, cu o valiză și o geantă.
Poarta socrilor era închisă.
— Am venit să-mi iau fata acasă.
Soacra a ieșit în curte, dar nu a deschis poarta.
— Fata nu te cunoaște. Pleacă.
Daniela spune că a început să plângă abia în momentul acela, nu înainte.
— Am lucrat în străinătate pentru ea!
Fetița a ieșit din casă. Avea opt ani și nouă luni.
S-a oprit lângă bunica ei, s-a uitat spre poartă și a întrebat, fără nicio urmă de răutate, exact ce ar întreba un copil care vede pe cineva necunoscut la gard.
— Bunico, cine e doamna?
Nu a fost o manipulare
Aceasta e, spune Daniela, partea pe care i-a fost cel mai greu să o accepte, pentru că ar fi preferat varianta cealaltă.
A cerut ajutorul unei psihologe din oraș, în octombrie. Au avut trei ședințe, dintre care una cu fetița.
Concluzia psihologei, spune ea, a fost că nu există niciun semn de alienare parentală deliberată. Nimeni nu i-a spus copilului lucruri rele despre mamă. Nimeni nu a interzis apelurile. Fotografiile Danielei erau în casă.
Explicația e mai simplă și mai greu de acceptat: pentru un copil care avea doi ani și opt luni la plecare, șase ani înseamnă întreaga memorie conștientă.
Persoana de pe ecran era, pentru fetiță, o persoană de pe ecran. Femeia care o trezea dimineața, o ducea la școală și o culca seara era bunica.
Ce spun socrii
Socrii nu au refuzat, până la urmă, contactul.
După prima seară, în care Daniela a dormit la o vecină, lucrurile s-au calmat. A doua zi a fost lăsată să intre în curte.
Soacra i-a spus, potrivit Danielei, un singur lucru care a rămas: că nu are nimic cu ea, dar că fata are opt ani, merge la școală în sat, are prietene acolo și că nu poate fi mutată ca un obiect.
Daniela spune că, obiectiv, femeia are dreptate.
Legal, situația e clară în favoarea ei: e mamă, are drepturi părintești depline, nu există nicio hotărâre care să le limiteze. Poate să își ia copilul oricând.
Practic, e altceva.
Ce s-a hotărât
Din noiembrie, Daniela s-a mutat înapoi în sat. Stă în casa terminată, la douăzeci de kilometri de socri.
Fetița a rămas, deocamdată, tot la bunici, ca să termine anul școlar acolo.
Daniela vine la ea de patru ori pe săptămână. O ia în weekenduri. Din februarie, fata a început să rămână peste noapte.
Daniela spune că nu forțează nimic și că a înțeles, după prima lună, că singura variantă e să o ia de la capăt, în ritmul copilului.
A găsit de lucru la un magazin din comună. Câștigă aproximativ două mii opt sute de lei pe lună.
Ce s-a întâmplat cu banii
Din cei patruzeci și una de mii de euro trimiși, casa a fost terminată, mobilată parțial și racordată la utilități.
Daniela spune că nu a cerut niciodată o socoteală detaliată și că nu are de gând să o ceară.
Explicația ei: că socrii au crescut un copil șase ani, ceea ce nu se măsoară în bani, și că, dacă ar începe discuția aceea, ar pierde și puținul care s-a reconstruit între timp.
Întrebarea care a rămas
Ce nu îi dă pace Danielei nu e poarta închisă, nici întrebarea fetiței, nici cei șase ani.
E vara lui 2022.
În vara aceea a avut posibilitatea să vină acasă pentru trei săptămâni. Familia la care lucra pleca în concediu și îi oferise perioada liberă, neplătită.
Daniela a calculat atunci că trei săptămâni fără salariu, plus drumul, însemnau aproximativ o mie o sută de euro pierduți. Bani care trebuiau să meargă la acoperișul casei.
A rămas în Italia. Acoperișul s-a făcut în septembrie.
Daniela spune că se întoarce mereu la vara aceea și că nu poate să înțeleagă un singur lucru:
Câte veri de felul ăsta trebuie să pierzi ca un copil să nu te mai recunoască?
Numele au fost schimbate. Povestea a fost relatată cu acordul persoanei implicate.
