Andrei Marinescu nu mai dormise de trei nopți. De fiecare dată când auzea o mașină oprindu-se în apropierea vilei, se ridica și verifica ferestrele. Își ținea telefonul închis și refuza să meargă la birou.
Soția lui, Ioana, observase că ceva se schimbase în comportamentul său. Andrei tresărea când era întrebat unde fusese în noaptea de vineri și își schimbase de două ori cămașa după ce descoperise urme de pământ pe manșete.
Susținea că lucrase până târziu la casa de vacanță a familiei.
Ioana știa că mințea.
În acea dimineață, cineva sună la ușa vilei. Bărbatul care intră se prezentă drept detectivul Sorin Pavel. Investiga dispariția lui Victor Lupu, fostul contabil al familiei.
Victor nu mai fusese văzut de aproape o săptămână. Mașina lui fusese găsită în apropierea pădurii aflate lângă proprietatea lui Andrei.
Detectivul așeză o tabletă pe masă, dar nu porni imediat înregistrarea.
Andrei începu să tremure.
— De ce tremuri, Andrei? întrebă Ioana.
— Nu am nimic, lasă-mă!
Sorin ridică tableta.
— Tremură pentru că a fost filmat.
Pe ecran apărea o înregistrare nocturnă realizată de o cameră ascunsă într-un copac. Andrei cobora din mașină și se îndrepta către o zonă izolată a pădurii.
Nu era singur.
Detectivul opri imaginea înainte ca persoana de lângă el să devină clară.
— Priviți cine l-a ajutat să îngroape cadavrul.
Ioana se apropie de tabletă.
Femeia din filmare avea aceeași înălțime, aceeași siluetă și același păr negru ca ea. Purta chiar și paltonul roșu pe care Ioana îl ținea în dulap.
Când persoana se întoarse către cameră, lumina farurilor îi lumină fața.
Era chipul Ioanei.
— Nu eram eu, șopti ea.
Detectivul nu o acuzase încă, dar înregistrarea părea imposibil de contestat. Data și ora indicau că filmarea fusese realizată vineri, la 23:18.
Ioana se afla atunci la un eveniment caritabil. Zeci de invitați o văzuseră, iar fotografiile postate online demonstrau că nu plecase din sală înainte de miezul nopții.
Andrei refuză să explice cine era femeia din pădure.
Sorin îi spuse că anchetatorii găsiseră locul surprins în filmare. Sub pământ fusese descoperit trupul unui bărbat, fără documente sau telefon.
Nu existau urme vizibile care să permită identificarea imediată, însă în buzunarul hainei fusese găsit ceasul lui Victor Lupu.
— Victor descoperise că ai scos bani din companie, spuse Ioana. De aceea ai vrut să tacă?
Andrei susținu că nu îl omorâse. Când ajunsese în pădure, Victor nu mai era în viață. Femeia care îl chemase îl amenințase că va trimite poliției dovezi fabricate dacă nu o ajuta să ascundă trupul.
— Cine era?
Andrei privi spre soția sa.
— Mi-a spus că este sora ta.
Ioana izbucni într-un râs nervos. Fusese singurul copil al familiei și nu avusese niciodată o soră.
Detectivul scoase o fotografie din dosar. Imaginea fusese găsită în mașina lui Victor. Înfățișa două fetițe identice, în vârstă de aproximativ cinci ani.
Pe spatele fotografiei erau scrise numele Ioana și Mara.
Ioana recunoscu grădina casei în care copilărise, dar nu-și amintea ca fotografia să fi fost realizată vreodată.
Mama ei îi spusese întotdeauna că avusese o sarcină cu un singur copil. Certificatul de naștere menționa același lucru.
— Victor cerceta trecutul familiei tale, explică Sorin. Cu o zi înainte să dispară, a cerut dosarele maternității în care te-ai născut.
Documentele originale lipseau.
În registrul spitalului existau însă două brățări medicale cu același nume de familie. Una dintre fete fusese externată împreună cu mama. Cealaltă fusese transferată la o clinică privată și apoi dispăruse din evidențe.
— De ce ar fi ascuns părinții mei existența ei?
Andrei își privi soția.
— Pentru că Mara nu a fost dată altcuiva. A rămas în familie.
După naștere, medicii observaseră că una dintre gemene avea nevoie de tratament medical îndelungat. Tatăl Ioanei, obsedat de imaginea publică, refuzase să accepte un copil despre care credea că putea avea probleme.
Fetița fusese crescută într-o casă izolată de o soră a bunicii. Oficial, nu existase niciodată.
Când Mara ajunsese la optsprezece ani, încercase să o contacteze pe Ioana. Tatăl lor o oprise și îi oferise bani pentru a părăsi țara.
— Tu de unde știi toate acestea? întrebă Ioana.
Andrei recunoscu faptul că o întâlnise pe Mara cu un an înainte de nunta lor. Femeia îl contactase și îi arătase documentele care demonstrau cine era.
La început, Andrei intenționase să-i spună Ioanei. Mara îl convinsese însă să păstreze secretul. Susținea că voia să se apropie treptat de sora ei și se temea că familia avea să o facă să dispară din nou.
După căsătorie, mesajele ei încetaseră.
Până în urmă cu două luni.
Mara reapăruse și îi ceruse lui Andrei acces la arhiva companiei. Voia să găsească transferurile prin care tatăl lor îi cumpărase tăcerea.
Victor o ajutase.
Contabilul descoperise că banii nu ajunseseră niciodată la Mara. Fuseseră mutați într-un cont controlat de cineva care folosise identitatea ei.
— Cine? întrebă Sorin.
— Nu mi-a spus. A vrut să ne întâlnim în pădure.
Andrei povesti că găsise trupul lângă mașina lui Victor. Mara apăruse imediat după aceea și îl convinsese că poliția avea să creadă că ei îl omorâseră.
Femeia avea asupra ei fotografii în care Andrei părea că se ceartă cu Victor. Îl amenințase că le va trimite anchetatorilor.
De teamă, acceptase să o ajute.
Ioana nu-l putea privi.
— Ai ascuns un cadavru și te-ai întors lângă mine ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
— Am încercat să te protejez.
— De sora despre care nu mi-ai spus că există?
Detectivul porni o a doua înregistrare. Camera ascunsă surprinsese pădurea și în noaptea anterioară.
Victor apărea viu, discutând cu o femeie. Din cauza întunericului, chipul ei nu putea fi văzut, dar purta paltonul roșu al Ioanei.
După câteva minute, în cadru intra Andrei.
Această parte contrazicea povestea lui. El sosise înainte ca Victor să dispară din raza camerei.
— Mi-ai spus că l-ai găsit deja mort, observă Ioana.
Andrei susținu că nu-și amintea întâlnirea.
Sorin mărită imaginea. Bărbatul din filmare semăna perfect cu el, dar purta ceasul pe mâna dreaptă.
Andrei își purta întotdeauna ceasul pe stânga.
În fotografia de la nunta lor, Ioana observă același detaliu. În unele imagini, soțul ei purta ceasul pe stânga. În altele, pe dreapta.
Mai exista cineva care îi folosise identitatea.
Testele preliminare asupra trupului găsit în pădure au adâncit misterul. Amprentele victimei nu îi aparțineau lui Victor Lupu.
Ele corespundeau unui bărbat numit Andrei Marinescu.
Ioana privi când spre raport, când spre soțul ei.
— Dacă Andrei este cel îngropat, tu cine ești?
Bărbatul își duse mâna către cicatricea de lângă ureche. Spuse că raportul trebuia să fie greșit și că cineva înlocuise amprentele din baza de date.
Sorin nu îl credea.
În urmă cu cincisprezece ani, înainte să o cunoască pe Ioana, Andrei suferise un accident împreună cu fratele său mai mic, Vlad. Mașina căzuse într-o râpă, iar unul dintre bărbați fusese declarat mort.
Trupul fusese grav afectat și identificat numai pe baza obiectelor personale.
Supraviețuitorul afirmase că era Andrei.
— Credeți că Vlad i-a luat identitatea? întrebă Ioana.
Detectivul nu putea confirma. Cei doi frați semănau foarte bine, deși nu erau gemeni. După accident, supraviețuitorul trecuse prin mai multe intervenții care îi schimbaseră parțial trăsăturile.
Analiza genetică a victimei din pădure demonstra că era unul dintre frații Marinescu.
Pentru identificare era necesară o probă de la bărbatul aflat în cameră.
Andrei refuză.
În acel moment, tableta detectivului primi o notificare. Camera ascunsă din pădure continua să transmită imagini în timp real.
O femeie îmbrăcată cu paltonul roșu revenise la locul în care fusese găsit trupul. Privea direct către cameră, ca și cum știa că era urmărită.
Scoase din buzunar o fotografie și o ridică spre obiectiv.
În imagine apăreau Ioana, Mara, Andrei și Vlad.
Pe spatele ei era scris un mesaj:
„Ați găsit cadavrul greșit.”
Sorin trimise o echipă către pădure, însă femeia dispăru înainte să ajungă cineva. Lăsase în urmă un telefon.
Pe aparat exista o singură înregistrare.
Mara apărea într-o cameră necunoscută, alături de Victor Lupu. Contabilul era viu.
— Dacă vedeți asta, înseamnă că trupul a fost găsit, spunea Mara. Nu este Victor și nu este Andrei. Este omul pe care familia noastră l-a plătit să trăiască sub numele lui Vlad.
Ioana opri filmarea.
Existau prea multe identități și prea multe minciuni.
— Atunci cine este bărbatul îngropat?
Detectivul verifică documentele trimise împreună cu înregistrarea. Victima folosise succesiv identitățile ambilor frați Marinescu.
Mai grav, același bărbat semnase certificatul prin care Mara fusese transferată din maternitate.
Andrei știa cine era.
— Tatăl meu, mărturisi el.
Tatăl lui Andrei fusese declarat mort cu douăzeci de ani înainte. În realitate, preluase identitatea fiului despre care familia credea că murise în accident.
— De ce l-ai îngropat?
— Pentru că Mara mi-a spus că Ioana l-a omorât.
Ioana se apropie de tabletă.
— Eu nici măcar nu știam că trăiește.
Sorin reluă filmarea cadrului în care apărea presupusa Mara. Mări imaginea până când medalionul femeii deveni vizibil.
Ioana purta unul identic, primit de la mama sa.
În interiorul medalionului ei se afla un mecanism minuscul. Detectivul îl deschise și descoperi un card de memorie.
Ultimul fișier fusese înregistrat cu trei zile înainte.
În imagine apărea Ioana, adormită în dormitor. Lângă pat stătea femeia care semăna perfect cu ea.
Mara se apropie de cameră și șopti:
— Dacă Andrei află cine dintre noi a fost crescută sub numele Ioana, va înțelege de ce tatăl lui trebuia să dispară.
Înregistrarea se termină.
Ioana își privi soțul.
— Ce înseamnă „cine dintre noi”?
Andrei nu răspunse.
Detectivul primi rezultatul comparației ADN. Proba luată din peria Ioanei nu corespundea documentelor medicale păstrate sub numele ei.
Femeia din cameră nu era copilul pe care familia îl externase din maternitate drept Ioana.
Din spatele ușii se auzi vocea unei femei:
— Pentru că eu sunt Ioana.
Clanța începu să coboare.
